Când zbor mă afund într-un nor,
Mă ia vântul pe aripi de dor,
Dor de tine, iubite Amor,
Când zbor este ca și cum mor.

Pătrund în lumi neștiute,
De Tine subtil murmurate,
Probabil și ele-ntrupate,
Oare ce este vis sau realitate.

Alerg în echilibru pe-un fir,
Abisul de jos cere bir,
Îmi ung fruntea cu mir,
Să merg drept și să admir.

Se trezeşte soarele peste oraş,
Din adȃncuri iţeşte lumina.
Un avion pluteşte ȋn nori,
Călători căutȃnd nemurirea.

Lumina erupe prin ochi,
Subţiind vălul de negură.
Roşu-i acum ȋntunericul,
Ce doar curcubeul ȋl spulberă.

Aburi din ţărȃnă mijesc,
Ameţind a soarelui floare,
Se lungeşte ȋn sus spre lumină,
Vȃntul, atingȃnd-o cu o boare.

Linişte-i acum doar in suflet, 
Mii de furnici se animă,
Doar El rămȃne statornic,
Al vieţii copac de lumină.