Dimensiunile fizico-hormonale și psiho-emoționale ale ființei umane

Personalitatea definită ca o combinație de comportamente, trăsături emoționale, tipare psihologice a fost investigată în profunzime de către cercetătorii neuroştiinţelor în ultimii ani. Conform lui Jaak Panksepp (1998, 2012), Sinele apare, operează și se realizează prin șapte sisteme emoționale în creierul uman. Ele sunt următoarele: FURIE/ DOMINARE, FRICĂ/ ANXIETATE, SEDUCȚIE/ SEXUALITATE, CĂUTARE/ ENTUZIASM, GRIJĂ/ DRAGOSTE, ÎNTRISTARE/ PANICĂ, JOACĂ/ VISARE. Aceste sisteme emoționale îndeplinesc funcțiunile psihosomatice de bază care se manifestă prin comportamente fizice, emoționale și cognitive esențiale pentru supraviețuirea Sinelui.

Cele șapte sisteme emoționale activează neurotransmițători, neuropeptide și hormoni ceea ce Pert (1999) a numit „moleculele emotiilor”: sistemele emoționale sunt modificate de condiționarea epigenetica, familială și socială, creând un model unic al corpului, trăsăturile emoționale și psihologice interacționând cu rețeaua neuronală și astfel creând baza personalității.
În timp ce viziunea reducționistă promovează ideea că neurotransmițătorii sunt cauza principală a dezechilibrului psihic există din ce în ce mai multe rezultate științifice care demonstrează că prin schimbarea voluntară a comportamentelor fizice, emoționale și psihologice și a conștiintei putem schimba tiparele sistemului nervos și neurotransmițătorii, neuropeptidele și nivelul hormonilor în vederea unui nou tip de psihoterapie. Cele șapte sisteme emoționale împreună cu hormonii și neurotransmițătorii corespunzători constituie „reteaua psihosomatica” (Pert, 1985) și baza neurofiziologică a trăsăturilor psihologice, emoționale și somatice de personalitate și de caracter (Panksepp, 2006).

Sistemul CĂUTARE / ENTUZIASM și dopamină: în acest sistem este activată dopamină și guvernează toate procesele emoționale active: explorarea, pasiunea și căutarea plăcerii. Sistemul CĂUTARE este cel mai important sistem activator în sistemul limbic, miezul creierului emoțional. Activarea dopaminergica legată de emoții pozitive reprezintă una dintre cele mai importante căi de dezvoltare a copilului, furnizând securitate maternă și autoreglare. În asociere cu serotonina, nivelul înalt al dopaminei este legat de activarea sistemului CĂUTARE care produce stări maniacale, în timp ce nivelul scăzut al dopaminei produce depresie. Oamenii cu nivel înalt al dopaminei au tendința să aibă trăsături narcisice și comportament extrovert. Aspectul psihosomatic al acestei neuropersonalităţi asociate cu sistemul de CĂUTARE este reprezentat de activități pasionale, fizice, energetice conectate cu atenție cognitivă și emoțională și entuziasm – un sens al vitalității în fiecare mișcare, cu dinamism, căldură a corpului, ochi atenți și plini de viață și respirație profundă din piept.

Sistemul FRICĂ / ANXIETATE. Acest sistem (Panksepp, 2012) este conectat cu emoții de pericol (șoc, traumă) și activeaza axă hipotalamus – hipofiza – suprarenale (HPA) și răspunsul luptă-fugă sau răspunsul pasiv, de inhibarea a acțiunii, ex.. îngheață-ghemuiește-te. Inhibarea acțiunii joacă un rol important în geneza blocajelor emoționale și psihosomatice. De fapt, majoritatea oamenilor nu pot reacționa într-o manieră activă și agresivă „lupta sau fugi”, răspuns mediat de adrenalină, la situațiile negative legate de părinți sau profesori. De aceea ei trebuie să-și inhibe acțiunile active și emoțiile. Aceast lucru declanșează o supraactivarea a sistemului de FRICĂ și a hormonilor inhibitori cortizol și norepinefrina. Acest aspect al neuropersonalităţii FRICĂ este în multe aspecte legat de structura de personalitate masochistă și are ca substrat nivelul scăzut al activității sistemul simpatic și inhibarea activităților musculare și emoționale. Este de asemenea legat de inhibarea respirației cu contracția gâtului, pieptului, diafragmei și tensionarea umerilor, anusului și picioarelor, tensiune neuromusculară profundă, piept slăbit, tensionarea gâtului, ochi căzuți și voce nesigură (Lowen, 1958). Această neuropersonalitate arată alexitimie specifică cu emoții legate de furie și agresivitate. Cortizolul este hormonul legat de stress. Nivelul său crește în stări de frică, acțiune inhibată, anxietate și evitarea amenințării. Este cel mai studiat hormon în cercetările legate de stress (Fink, 2010). Prezența anxietății și stresului în timpul sarcinii este un factor epigenetic și psihosomatic important în dezvoltarea copilului: cercetările arată că un nivel mare de cortizol al mamei în timpul sarcinii activează epigenetic un nivel mare al cortizolului și răspunsul de FRICĂ la copii. Chiar și neimplicarea emoțională a părinților în îngrijirea copiilor în copilăria mică crește stresul și senzitivitatea la cortizol la copii. Inhibarea acțiunii crește nivelul de cortizol și crează tensiune în sistemul nervos simpatic și tensiune musculară cu dificultăți progresive în relaxarea parasimpatetica și în plăcerea somatica serotonigetica. Cortizolul este astfel legat de nevoia de stabilitate și securitate prin inhibarea acțiunilor agresive și evitarea emoțiilor puternice. În acest context cortizolul și serotonina sunt considerați activatorii structurii de personalitate evitante. Norepinefrina generează o stare de atenție, acuitate mentală, claritate, determinare, viteză de reacție și prezența. Excesul de norepinefrina generată de stress menține anxietatea, frică, hipertensiune arterială, tensiune mentală, blocarea diafragmei și ritmului respirației și rigiditate musculară. Reducerea norpinepfrinei (in depresie) determină confuzie, dependență, nesiguranță și lipsa hotărârii mentale. Este baza neurofiziologică a caracterelor rigide și comportamentelor tensionate ale personalității. Aspectul psihosomatic al neuropersonalităţii marcate de frică este legat de activitatea simpatică redusă, inhibarea activității musculare și emoționale; astfel încât este legată de inhibarea respirației cu contracția gâtului, toracelui și diafragmei, musculatură tensionată și contractura umerilor, anusului și picioarelor, tensiune musculară profundă, torace slăbit și tensiunea gâtului. Caracteristici sunt ochi căzuți și voce slăbită și nesigură. Neuropersonalitatea este caracterizată de alexitimie legată de emoţii de furie și agresivitate.

Sistemul FURIE / DOMINARE și testosteronul: sistemul FURIE / DOMINARE (cu ajutorul testosteronului, serotoninei și adrenalinei) este unul dintre cele mai puternice sisteme emoționale (Panksepp, 2012). Se bazează pe agresivitate, mânie și dominație – emoții de bază care permit ființelor vii să se apere de atacuri, să păstreze bunăstarea (hrană, sex) și să apere teritoriul. Testosteronul este principalul hormon care se corelează cu agresiunea inter-masculină și dominația. Atleții care iau testosteron devin mai puternici din punct de vedere fizic, mai agresivi și se angajează în mai multe comportamente de asumare a riscurilor. S-a observat o inhibare evidentă a sistemului FURIE / DOMINARE la copiii și persoanele care au trăit în familii agresive, abuzive neprotejate, care inhibă puternic puterea lor personală, curajul de trăi şi puterea de fi ei înșiși. În cazul hiperactivării sistemului FURIE / DOMINARE, de obicei, se lucrează in psihoterapie la îmbunătățirea sistemului GRIJA/ DRAGOSTE, care are o eficacitate semnificativă pentru reducerea și calmarea furiei și a agresiunii. Sistemul FURIE/ DOMINARE este rădăcina neurofiziologică a neuropersonalității liderului carismatic puternic. În unele puncte acesta este asemănător caracterului “psihopat” și, în cel mai rău caz, a comportamentului agresiv menţionat în DSM-V și a tulburării de personalitate antisocială și borderline. Acţiunea inhibată care stă la baza sistemului FRICA / ANXIETATE, tipic copiilor care trăiesc în familii agresive și neprotejate, poate inhiba profund agresivitatea și furia în sistemul FURIE/ DOMINARE dar inhibă şi puterea personală, curajul de a trăi și puterea de a fi. Aspectul psihosomatic al neuropersonalității FURIE se caracterizează prin creșterea tonului simpatic, a structurii fizice puternice și erecte, a pieptului înalt și în creștere și a respirației nazale înalte, cu un grad ridicat de tensiune musculară în brațul drept, emoții intense agresive și gânduri de conflict și răzbunare. Există, de asemenea, un aspect hotărât și determinat, mișcări volitive și o voce puternică și direcționată care este adesea predispusă la agresivitate verbală.

Sistemul SEDUCTIE/ SEXUALITATE (Panksepp, 2012) este activat de hormoni sexuali: testosteron, estrogen și vasopresina. El influențează forța fizică, dinamismul, energia sexuală, agresiunea, jocul competitiv, riscul și individualismul. La animale, aceasta se corelează cu agresivitatea și dominanța. Acţiunea inhibată care stă la baza sistemului FRICA/ ANXIETATE, tipic copiilor care au crescut în familii agresive și neprotejate, poate inhiba profund sistemul SEDUCTIE/ SEXUALITATE. Aspectul psihosomatic al neuropersonalității SEDUCTIE/ SEXUALITATE se caracterizează prin comportamente sensibile și relațional deschise, cu un aspect atrăgător și un comportament senzual și plăcut. Picioarele și picioarele sunt libere și relaxate. În studii clinice s-a observat că inhibarea acestui sistem este asociată cu închiderea mușchilor pelvisului și a coapsei și a comportamentelor relaționale ale închiderii și rigidității. Sistemul GRIJA/ DRAGOSTE și oxitocina (Panksepp, 2012) este probabil cel mai important sistem afectiv uman pentru dezvoltarea unui sine funcțional și matur. Este prezent numai la mamifere și ființe umane; este absent în reptile. Ea activează comportamentele de afecțiune, îngrijire părintească, intimitate, empatie, prietenie, memorie afectivă (recunoașterea copilului), atenție și bunătate (Panksepp, 2012). Funcția sistemului GRIJA/ DRAGOSTE este de o importanță vitală pentru toate mamiferele și ființele umane, în special pentru că bebelușii sunt complet dependenți de părinții lor pentru a se dezvolta și a deveni adulți. Sistemul GRIJA este activat de oxitocină, care sporește afectivitatea și empatia dintre mamă și copil și le sporește memoria pentru recunoașterea încrucișată a feței, a corpului și a mirosului pentru a se sincroniza unul cu celălalt. Este fundamentul psiho-biologic al calității afective a bazei sigure de atașament a lui Bowlby. Datorită conexiunilor mari cu cortexul frontal, cu thalamus și cu sistemul dopaminergic JOACA/ VISARE, acest sistem afectiv pare să fie una dintre principalele funcții psiho-neuronale care promovează dezvoltarea sinelui. Oxitocina inhibă ușor hormonii steroizi sexuali masculini și feminini si promovează un alt tip de relatie mai intimă și mai iubitoare (Panksepp și colab., 2012). Oxitocina este cel mai puternic hormon anti-stres. Când este prescrisă copiilor autiști, tinde să reducă la minimum dificultățile lor relaționale și facilitează o mai bună exprimare a emoțiilor. Aspectul psihosomatic al neuropersonalității GRIJA/ DRAGOSTE se caracterizează prin creșterea tonusului parasimpatic și a comportamentelor calme, afectuoase și prietenoase. Aspectul este iubitor și empatic, mâinile tind să fie calde și gesturile sunt liniștitoare. În studii clinice s-a observat cum această neuropersonalitate arată o tendință puternică de a justifica pe alții și o anumită alexitimie legată de emoțiile mâniei și agresiunii.

Sistemul INTRISTARE/ PANICA. Funcția sistemului GRIJA/ DRAGOSTE este vitală si absența grijii și a iubirii determină activarea sistemul INTRISTARE/ PANICA (Panksepp, 2012), care este sistemul de singurătate, nevoi afective, tristețe, plâns și, în cele din urmă, depresie. Este baza neurochimică a atacurilor de panică. Dereglarea sistemului GRIJA și activarea paralelă a sistemului INTRISTARE/ PANICA pare să fie una dintre principalele cauze ale diferitor forme de depresie, anxietate și atacuri de panică. În studii clinice s-a observat că aspectul psihosomatic al neuropersonalității INTRISTARE/ PANICA este caracterizat de comportamente nesigure, pline de nevoi și anxioase. Ochii sunt tristi și caută bunătatea iubitoare. Pieptul (inima) este contractat cu umeri îngusti. Vocea este caracterizată de sunete înalte și jalnice (plâns) orientate spre cererea de ajutor și bunătate. In studii clinice s-a constatat ca o serie de practici ajută pentru a “liniști” durerea și panica acestei neuropersonalități prin restabilirea întregii activități a sistemului GRIJA are un efect benefic.

Sistemul JOACA/ VISARE (Panksepp, 2012) este activat de dopamină și guvernează procesele de joacă și socializare: de la jocul “dea v-ati ascunselea” până la jocul de adolescență “dur și tumultuos” la sporturile și dansurile adulte. Acesta este un sistem fundamental al activităților umane care ar trebui aplicat pe scară largă în educație și psihoterapie. Aspectul psihosomatic al neuropersonalității sistemului JOACA este similar cu sistemul CAUTARE şi este marcat de un sentiment de bucurie, jucăușenie, râs și distracție. Această neuropersonalitate se poate manifesta adesea ca un caracter “narcisic”. Sistemul VISARE sau SATISFACTIE reprezintă partea superioară a sistemului JOACA și este legat de valorile și semnificațiile superioare ale vieții, legate de cortexul frontal și prefrontal, cum ar fi cunoașterea, frumusețea, unitatea, meditația și spiritualitatea (Pert, 1999). Acesta este activat de hormoni endorfini care sunt secretați în creier și în sistemul nervos. Endorfinele (morfina endogena) au un efect anestezic asupra durerii și a stresului, deoarece acționează receptorii de opiacee ai organismului, rezultând un efect analgezic, reducând astfel percepția noastră asupra durerii și declanșând sentimente pozitive în organism similar cu cele ale morfinei, rezultând un sentiment de satisfacție globală, plăcere, bunăstare și seninătate. Sistemul SATISFACTIE este activat de relații armonioase și prietenoase (oxitocină), prin relaxare (serotonină), meditație și orgasm. Ea scade ușor efectele hormonilor sexuali și libidoul mai instinctiv în favoarea unei sexualități mai profunde.

Ca si concluzie subliniem modul în care Panksepp a sugerat că cele șapte sisteme emoționale sunt principala bază biologică a sufletului nostru (Pankespp, 1998b) și că inhibarea sau supraactivarea lor reprezintă substratul biologic al multor tulburări psihice și psihiatrice. În practica terapeutică se constata că prin sporirea conștiinței psihosomatice și emoționale, nu numai că se vindeca tulburările, ci și conștiința de sine a oamenilor și dimensiunea spirituală interioară se dezvolta.