Mangaiere sufleteasca in terapie

In momentul in care te-ai decis sa incepi terapia, ai decis că vrei sa te vindeci. Nu contează ce fel de terapie alegi, important este sa rezoneze cu tine, cu credințele dobândite de tine până atunci. Că acele credințe se pot și se vor schimba in timpul procesului de vindecare, e alt subiect despre care vom povesti cu alta ocazie.

Odată luată decizia, mai rămâne doar să găsești, precum am spus, tipul de terapie potrivit ție și persoana care te va ghida pe tot parcursul călătoriei. Nu va fi o călătorie ușoară, din contră. E bine să știi dinainte că va fi foarte dureros pentru tine, te vei lupta cu tine însuți in incercarea disperata de a-ți păstra lumea interioară așa cum o știi, deși tocmai acea lume interioara te-a adus în terapie. E și mai bine să știi că doar alaturi de ghidul potrivit vei reuși să te schimbi, sa devii cea mai buna versiune a ta. E nevoie de răbdare și compasiune din partea ambelor părți implicate în procesul de vindecare. Nu știm cât va dura însă ce ajuta este să simți mângâiere sufletească din partea ghidului ales. Să simți că, indiferent ce ai spune despre tine sau ceilalți în terapie, nu vei fi judecat. Să simți că ești ghidat cu iubire și compasiune, sa ți oglindească toate fricile, toată durerea interioara dar sa le transforme în cel mai magic mod posibil pentru o ființă umană în mângâiere sufletească. Să te învețe cu înțelegere și respect, pe măsură ce devii din ce in ce mai pregătit, cum sa te accepți așa cum ești și, mai târziu, cand vindecarea este o certitudine, cum sa te transformi in ceea ce și-a dorit sufletul tau sa fii, cum să îți recunoști adevărată ta esența divină și să trăiești în armonie cu tine însuți. In urma cu aproape patru ani, am cunoscut ghidul meu. Atât a durat pentru mine vindecarea deși, daca mă intrebai înainte să o întâlnesc, credeam că este imposibil sa ma vindec, sa nu mai simt durerea aceea. Singura soluție pe care o vedeam atunci era sa mor. Așa ar fi încetat totul, credeam eu.

Ghidul meu și dorința mea sinceră de a-mi trăi viața intr-un mod mai sănătos au făcut posibila vindecarea. Încă mai am multe conștientizări de făcut, călătoria nu se oprește aici. Acum însă știu cum să o fac, am resursele necesare să o fac. O parte din resurse sunt ale mele, cealaltă parte este ceea ce am invatat de la omul acesta minunat, dedicat celorlalți.

În încheiere, nu mai pot spune altceva in afara de “Mulțumesc!”.
Multumesc, mulțumesc, mulțumesc!

M.T.